Cam de 2 ani în România a explodat un nou brand de încălțăminte, Anne Guell, mai precis Guell Shoes. Putem spune că dacă în trecut, în urmă cu 10-15 ani, Mihai Albu era considerat „pantofarul vedetelor”, acum brandul Guell Shoes i-a luat locul în preferințele majorității persoanelor de la televiziuni, dar și a publicului larg. Un brand nou, cool, inovator, care prezintă exact tendințele momentului, în varitetăți infinite de modele, piei și culori, pentru toate anotimpurile ori genurile. De la sandale de vară, stiletto, pantofi casual, pantofi eleganți, bocanci, cizme glam, dar și încălțăminte pentru bărbați, și până la papuci, totul se poate găsi, comanda și procura imediat la prețuri foarte avantajoase, iar totul este din piele de cea mai bună calitate adusă din Italia. Atelierul se afla la Timpuri Noi. Magazinul se află în buricul târgului, pe la Romană, mai precis pe una dintre cele mai cunoscute străzi de fitze din București, Alexandru Philippide, adică exact în magazinul unde si cunoscuta creatoare de modă Sonia Trifan, își expune produsele.
I.P.: Care este povestea acestui brand de încălțăminte care a crescut în trei ani cât alții în 20 de ani și pe care observ că îl poartă mai toate vedetele momentului?
G.S. Într-o zi de 14 februarie, în anul 2017, două suflete pornesc către Barcelona. Din toate locurile magice vizitate, Parcul Guell le-a rămas în suflet. S-au simțit calzi și îndrăgostiți, precum un prinț cu prințesa lui, însa mai aveau nevoie de ceva: de o împărăție. Așa a luat naștere împărăția pantofilor care poartă numele parcului ce le-a marcat decizia. Eu sunt Mario, iar Anne este iubita mea. Așa că am decis ca brandul să se numească Anne Guell, după superbul loc în care ne-am trăit atât de intens dragostea.
I.P. Când s-a deschis magazinul și unde și cum se poate face o comandă?
G.S. Guell Shoes și-a deschis porțile de atunci, din 2017, și a început să-și adune ajutoare, mâini dibace care să populeze castelul fermecat și să-i ajute pe cei doi să le ofere oamenilor pantofii de care au nevoie. Cine ajunge pe tărâmul fermecat de la Guell Shoes o poate face online, pe Facebook dar și pe website www.guell.ro Locul aceasta are toate felurile de pantofi, însă ce este cel mai important e că găsești negreșit încălțămintea ideală.
I.P. Există vreun model de încălțăminte pe care firma voastră să nu o poată face?
G.S. Nu! Nu există provocare pe care să nu o acceptăm; chiar cei mai pretențioși clienți s-au simțit tratați regește atunci cand au încălțat prima lor pereche de pantofi întocmai concepuți după cum și-au imaginat ei. Pielea-i naturală și pe afară și în interior, mâinile sunt pricepute, iar bucuria-i mare când clientul zâmbește.
I.P. Cu cine colaboreaza Guell Shoes?
G. S. Guell Shoes colaborează cu multe magazine, unele dintre ele găsindu-se peste hotare, altele în țară. Atât domnii, cât și doamnele găsesc aici perechea de pantofi magică pe care au visat-o întotdeauna. Fie că-ți place un anumit model gata făcut, fie că vii cu ideea ta personală, în toate s-a pus suflet și toate au fost meșterite cu dragoste.
I.P. Sunt și foarte multe persoane publice sau televiziuni cu care colaborezi. Ne poți detalia?
G.S. Așa este. Au venit la noi foarte multe vedete, din toate domeniile. Colaborăm cu designeri renumiti, casa regala, cu Acces Direct, cu simpatica Mirela Vaida, sau cu Adriana Bahmuțeanu, ori cu VIP-uri de la „Bravo ai stil!” dar sunt și foarte multe persoane care nu sunt vedete, dar care vor să încalțe ceva frumos, la preț ok, și să arate exact cum își doresc! Pentru asta există Guell Shoes: un business născut din dragoste, care pune mult suflet în fiecare pereche de pantofi.