Gabriel Dima este unul dintre cei mi buni și dedicați ziariști din Ploiești, și probabil din țară, facând de aproape 16 ani nu numai materiale de investigație asumate, dar realizând de-a lungul anilor mii de evenimente caritabile pentru oamenii sărmani sau cu dizabilități. Cu atât mai de admirat aceste acte caritabile ale sale cu cât, la rândul lui, din nefericire, s-a născut cu anumite probleme de sănătate, – fiind la un moment dat la un pas de colaps – , probleme de care însă Gabi ne-a rugat să nu amintim prea mult. Cert este că Gabi, redactor șef al ziarului infoploiesticity.ro, este un om de nota 10 și de aceea în prag de 2022 ne-am întrebat ce mai face și am vrut să îi luăm acest interviu.
IOANA POPESCU: Bine şi sănătos te-am regăsit. LA MULŢI ANI. Ce ai făcut de la ultimul interviu pentru presscafe? Cum eşti?
GABI DIMA: Sunt foarte multe de spus, aş putea scrie un roman, însă spaţiul şi timpul nu ne permite. Sunt super ok. Sărut mâna.
I.P.Ok. Cum a fost în pandemie? Ai rezistat? Ceva acţiuni caritabile…? Aşa te ştim noi…
G.D.Da. Aproape doi ani pandemnici ”horror” pentru toată lumea. În care a trebuit ca mulţi dintre noi să avem nervii tari, să ne readaptăm situaţiei actuale, şamd… Să fac un rezumat …
Am demarat campania ”Help for Prahova” ( în situaţia de urgenţă). Anul trecut, campanie de donat sânge, am organizat un week-end special pentru copiii sprijiniţi de Organizaţia Umanitară CONCORDIA şi două Centre de Primire minori aparţinând DGASPC Prahova.
Am organizat un spectacol umanitar pentru Persoanele Adulte cu Dizabilităţi de la Complexul de Servicii Comunitare Puchenii Mari.
La sfârşit de an am organizat în cadrul campaniei „110 cadouri de la MOŞ CRĂCIUN” un spectacol umanitar maraton (17 decembrie) la Sala Europa, un spectacol în care donaţiile în produse de uz personal, dulciuri, rechizite, alimente, jucării au depăşit peste 1200 euro.
Restul aici…http://infoploiesticity.ro/…/8573-la-multi-ani…
I.P. Eşti minunat şi mereu alături de oamenii nevoiaşi. Lângă tine cine este?
G.D. Ca să nu uit pe cineva, am în jur câteva zeci de persoane care mă susţin fizic sau moral. Se ştiu acestea şi îi pup pe această cale.
I.P. Cum a fost de sărbători?
G.D. Ceva mai restrâns între colegi şi prieteni. Ca în pandemie.
I.P. Ce mai este nou în peisajul ploieştean?
G.D. Oraşul cam ”gri” (din păcate), însă încet, încet revenim la ceea ce înseamnă Republica Ploieşti.
Ca o paranteză, în noaptea de Revelion au fost 10 000 ploieşteni la focurile de artificii din centrul oraşului, din ceea ce am aflat, Ploieştiul a fost al 2-lea oraş din ţară cu cel mai frumos foc de artificii.
În rest…aşa cum îl ştiţi cu toţi, rămâne un oraş care atrage prin farmecul său. Interesant, dramatic, etc…
I.P. Dacă tot ne-am referit la Ploieşti. Ştiu că echipa voastră Petrolul Ploieşti este pe primul loc în Liga a 2 a. Are şanse să promoveze?
G.D. Da, chiar foarte mari. După atâta chin, suntem cu un pas în Liga 1. Datorită familiei Petrolul Ploieşti. (suporteri, conducere, jucători, antrenori, etc.). Chiar te invit la un meci al lupilor.
I.P. Ne apropiem de sfârşitul interviului. Ce vei face anul acesta? Ce ţi-ai propus?
G.D. Să fiu sănătos. Apoi, noi proiecte umanitare, sociale… Vrem un an 2022 în care să conteze ceea ce am făcut de 11 ani…Tinerele talente, copiii nevoiaşi, ploieştenii şi prahoveni.
I.P.Apropo, LA MULŢI ANI INFO PLOIEŞTI CITY.
G.D. Mulţumim din suflet, Ioana. Rămâi mereu alături de noi. Vă doresc un an 2022 ”dyafun”, sănătate maximă, fericire vouă, celor dragi, cititorilor! Info Ploieşti City rămâne partenerul vostru, al ploieştenilor şi prahovenilor
LA MULŢI ANI!
Încă ceva, va citesc des și informațiile voastre sunt foarte bune. Dintre atâtea publicații online bucureștene, aveți ceva aparte. Așa că va rog să îmi îngăduiți să v ă ofer nu numai stimă mea dar și diplome de merit!
I.P. Mulțumim tare mult!