Sabina Lisievici a lansat al 5-lea volum de poezii: intitulat „Arde-mă în Versuri”
Actrița, designerul și scriitoarea Sabina Lisievici a lansat săptămâna aceasta al 5-lea volum al ei denumit Arde-mă în versuri. Volumul bilingv român-englez reprezintă maturizarea sa poetică și a fost scris în timpul în care tânăra actriță a locuit în West Hollywood. Despre acea perioadă, vedeta declara recent în publicația fpm.ro:
„În urma rolului obținut am decis să mă mut pentru o perioadă de 6 luni în West Hollywood ca să urmez cursurile celei mai renumite școli de actorie de acolo, aceeași școală a fost urmată și de nume celebre, cum ar fi Drew Barrymore, Jennifer Aniston, Brad Pitt și alți grei ai industriei. Cel mai bine m-am simțit on set, unde se vede profesionalismul lor și în serile de joi când ne prezentam scenele pregătite cu 2 zile înainte. Pagini întregi și luni învățate pe brânci și pe repede înainte”, spune Sabina.
„Muncă, nu glumă, dar iubesc să joc. Ai trei variante în Hollywood. Ori ești extrem de talentat și norocos ori ești bunuț și părinții sau familia sunt deja în industrie, ori nu ești nici una, nici alta și atunci nu are rost să îți pierzi vremea. Am găsit similarități și cu industria noastră cinematografică. Norocul nostru e că avem mulți oameni talentați și norocoși. Eu încă îmi aștept norocul la noi, în România mea frumoasă. Abia aștept să prind un rol principal într-un film de la noi. Mi-e dor să joc în limba mea maternă, unde verbul îmi răsună din cap, în inimă și abia apoi pe buze”, conchide ea.
Sabina scrie de la 8 ani, iar primul volum l-a publicat sub egida Uniunii Scriitorilor la vârsta de 12 ani.
Cărțile le găsiți în orice librărie sau online pe :https://stylishedbooks.ro/arde-ma-in-versuri