Rebecca Stoica are doar cinci ani și opt luni. În toamnă, o să înceapă clasa pregătitoare. În ciuda vârstei însă, copila cu păr bălai are atât de multe preocupări, încât a fost greu să vorbim chiar despre toate. Pasionată de dans și de limbi străine încă de la o vârstă incredibil de mică, Rebecca a cochetat până acum cu domenii de activitate diverse, de la ju-jitsu și înot, până la teatru și balet. Despre cum poate să le facă pe toate, despre premiile obținute și cât de mult îi place ceea ce face, am invitat-o chiar pe ea să ne povestească.
Presscafe: Ce preocupări ai în afara orelor de la grădiniță?
Rebecca Stoica: Merg la cursuri de limba engleză încă de când eram mică. Adică de la un an. De vreo doi ani fac cursuri la Helen Doron București. Această limbă mă ajută în foarte multe lucruri. În plus, o folosesc și în video-urile pe care le fac eu. Am unul în care prezint ce am realizat împreună cu mami și tati: un aragaz și o mașină de spălat din carton. Asta îi poate ajuta pe cei care ar vrea astfel de obiecte să își facă și ei.
https://www.youtube.com/watch?v=bHqXbOPKGBY
Îmi place foarte mult această limbă și abia aștept să vizitez Anglia ca să pot să vorbesc cu cei de acolo în limba lor. Mi-a promis mami că la primăvară o să mergem un weekend. Mie mi-ar fi plăcut să mergem în America. Să văd Statuia Libertății și să merg la un concert de-al lui Taylor Swift. Ador melodiile ei, dar și cum dansează. Coregrafiile sunt spectaculoase și abia aștept ziua când o să pot dansa și eu așa. Mai am mult de exersat, dar nu mă sperie munca. Dar părinții mi-au zis că e departe și că ne trebuie mulți bani. O să strângem și pentru asta.
Presscafe: Cu cine vorbești cel mai des în limba engleză?
Rebecca Stoica: Din familie, cu tati. El știe încă cel mai bine engleză. Dar s-a întâmplat să știu și eu câteva cuvinte pe care el nu le știa. Îmi place mult să vorbesc cu tati în engleză, dar mie îmi place și limba română. Fac video-uri și în română. Am învățat despre sinonime, antonime, omonime, diminutive și alte lucruri interesante și m-am gândit să le povestesc și altor copii despre ele. Așa că am realizat mai multe episoade cu lecții de gramatică. Iată unul: https://www.youtube.com/watch?v=ye60Syko_iQ
Presscafe: Știu că în afară de limba engleză mai ai și alte pasiuni. Despre ce este vorba?
Rebecca Stoica: Fac balet de la un an și nouă luni și dansuri de la doi ani și ceva. Când eram mică mă uitam la desenele cu Angelina Balerina și așa am început să-mi doresc și eu să fac balet și i-am rugat pe părinți să mă ducă. E greu, dar și foarte frumos. Dansul e mult mai ușor, dar îmi plac la fel de mult amândouă. Dansez oriunde, nu doar în sala de curs. Dansez și acasă și în magazine, chiar și pe stradă. Când văd pe stradă câte un om care cântă, mă duc lângă el și dansez. Și o dată a fost foarte frumos pentru că oamenii au început să vină și să-i dea bani domnului care cânta. Ei credeau că suntem o echipă. Cred că ne-am descurcat bine. Aceste două activități, dansurile și baletul, le practic la Centrul MiniMe al Fundației Nadia Comăneci, coregraf Viviana German Potlog.
Am făcut dansuri o vreme și la Instinct Dance, coregraf Lazăr Alice-Constantina, în acel an am fost campioană (împreună cu echipa) la dansul umbreluțelor (dans modern) și la folclor modern.
Presscafe: La ce vârstă ai urcat prima dată pe scenă? Ai emoții când ești în fața publicului? Cum te simți?
Rebecca Stoica: Mă simt bine pe scenă. Îmi place să fiu acolo. Să văd cum lumea se uită la mine, iar la final mă aplaudă. La trei ani și ceva am urcat prima dată pe o scenă mare și cu mulți spectatori. Și de atunci am tot avut ocazia. Am avut și 500 de spectatori. Acum, la ultimul spectacol, am avut cele mai mari emoții pentru că înainte de acest eveniment am avut scarlatină și nu m-am dus la antrenamente o perioadă. Și aveam la balet un individual, adică ieșeam singură din culise și trebuia să execut niște pași dificili. Cu o săptămână înainte nu-i stăpâneam bine. La repetiție nu prea îmi ieșiseră și eram destul de dezamăgită. Dar am repetat. Tot timpul. În casă. Afară. Când mergeam cu mama să cumpere ceva. Dar tot eram speriată. Mă gândeam că o să pic. Mami mi-a spus că ea va fi mândră de mine oricum, că sunt deosebită pentru vârsta mea și că nu e obligatoriu să merg la spectacol. Dar îmi doream prea mult să fiu pe scenă. Înainte de acel moment, o fetiță chiar a căzut. Mi-a fost milă de ea. Dar mi-a plăcut că s-a ridicat și a continuat. Și toată lumea a aplaudat-o. Mi-am spus că pot să fac bine acei pași. Am intrat încrezătoare și am reușit. Am fost nu fericită, foarte fericită. E o amintire tare frumoasă.
Iar după spectacol, la grădi, colegii mei m-au felicitat. Am apărut și în ziar, în ”Evenimentul zilei”. Au scris tare frumos despre mine. Îmi place să dau interviuri. Mi-au luat și cei de la o televiziune. Îmi place că poate să mă vadă și buni care stă în Buzău și mamaie, tataie, verișoara mea din Târgoviște.
Presscafe: Cum îți place să dansezi mai mult: singură sau în echipă?
Rebecca Stoica: Sigur că cel mai greu este să dansezi singură. Nu ai după cine să te iei. Ești tu și sala. Abia atunci vezi cu adevărat dacă învingi emoțiile și cât de bine dansezi. Dar e de departe cel mai frumos. E frumos și în echipă și sper să experimentez și în duet, cu un partener băiețel. Asta chiar îmi doresc mult.
Presscafe: Te înțelegi bine cu colegele tale de la dansuri? Ți-ai făcut vreo prietenă?
Rebecca Stoica: Diana e cea mai bună prietenă de la dansuri. Ieșim împreună fără să aibă legătură cu orele de dans. Mergem în parc. Și cu mămicile după noi, normal! Sunt prea mică să ies singură.
Presscafe: Faci toate aceste activități pentru că vrei tu sau pentru că te obligă cineva?
Rebecca Stoica: Singura activitate pe care nu mi-am ales-o eu este Ju-Jitsu. Nici nu știam ce este acum doi ani când mami m-a dus la această activitate. Ju-jitsu face parte din artele marțiale. Aici învăț să mă apăr și să am mai multă încredere în mine, dar și mai multă forță. Cea mai mândră am fost când am reușit să sparg cărămida cu piciorul gol. Am centura galbenă cu alb. Îmi iubesc foarte mult antrenorii: sensei Cătălina Ioniță și sensei Mihail Ioniță. Ei sunt campioni mondiali, adică cei mai buni din lume. Într-o zi voi fi și eu ca ei. Nu aș renunța niciodată la ju-jitsu.
Am făcut și cursuri de teatru, dar nu m-a mai dus mami că a spus că sunt foarte multe și că e obosită și crede ea că și eu sunt. Sper să mă mai ducă. Îmi e tare dor de orele de teatru. Am fost la multe cursuri. Doi ani am facut cursuri de dezvoltare personală. Și multe altele.
Mai practic înotul. Nu de foarte mult timp. Dar îmi place tare mult. Profesorul meu e Cezar Bădiță și el un campion. În doar câteva ședințe m-a învățat să sar fără ajutor, să înot distanțe mici fără colac sau aripioare. Și-mi doresc mult să merg la canto și la pian. Sper să mă asculte mami și să mă ducă. Dar sigur îmi cere să renunț la ceva și nu am la ce.
Presscafe: Ai participat la concursuri la vreuna dintre aceste discipline? Ai luat premii?
Rebecca Stoica: Da. Am participat la multe concursuri. Și nu numai cu dansul. La dans am două titluri de campioană națională – la dans modern și la folclor. Am luat de mai multe ori locul I la diverse concursuri de dans. Am vreo 10 trofee și 10-15 medalii și sute de diplome.
Dar două medalii la care mai țin tare mult sunt cele pe care le-am obținut după ce am alergat la Colour Run 5 km.
Și țin tare mult la centura mea galben cu alb de la ju-jitsu. Abia aștept să dau de galbenă.
Presscafe: Câți ani aveai când ai participat la The Colour Run? Părinții au alergat și ei? Au ținut pasul cu tine?
Rebecca Stoica: Am fost de două ori la The Colour Run. Prima dată aveam trei ani, a doua oară aveam patru. A fost și mami cu mine. Pentru că eram și sunt mică și mă puteam rătăci printre cei 10.000 de alergători. A doua oară aș fi vrut să câștig. Dar cu mami nu s-a putut. S-a oprit de trei ori să-și facă poze și pentru că obosise. (Aici intervine mama și explică: ”erau foarte mulți atleți. Unii profesioniști. Plus că erau oameni de toate vârstele. Au fost 10.000 de oameni. Eu, personal, m-am bucurat că am terminat cursa. Nu mai am deloc condiție fizică. Când o să mai crească, o să alerge fără mine și o să aibă șanse mai mari”).
Presscafe: Cate ore de antrenamente faci pe săptămână?
Rebecca Stoica: Două ore de dansuri, o oră și jumătate de balet, două ore de înot și două ore de ju-jitsu.
Presscafe: Cine te susține și te încurajează în toate aceste preocupări ale tale?
Rebecca Stoica: Părinții mei. Lui tati nu i-a prea plăcut că am ales dans și balet, dar el vrea să mă vadă fericită și, atunci când nu poate mami, mă duce la cursuri. Vine la spectacole mereu și de fiecare dată îmi oferă flori. De engleză și de înot s-a bucurat el tare mult. Mami vrea orice activitate îmi place mie, doar că se mai plânge câteodată că a obosit să tot meargă cu mine și acolo și acolo. Mi-a mai cerut să renunț la unele dintre ele, la care vreau eu. Dar nu am la ce. Și mai am canto, pian și teatru pe care aș vrea să le fac. Iar acum când am fost la mare am descoperit că îmi place să călăresc. Și mi-ar plăcea să fiu și model.
Presscafe: Ce îți place să faci în timpul liber?
Rebecca Stoica: Să mă joc. Încep cu asta pentru că toată lumea mă întreabă dacă mă și joc ca ceilalți copii. Da. Mă joc. Ador jucăriile. Îmi place să ies în parc. Să mă dau pe tobogan, în leagăn, tiroliană, țopăitoare și în tot ce se poate. Să mă plimb cu kart-ul. Ador să fac puzzle-uri.
Și cel mai mult, îmi place în timpul liber să stau cu mami și cu tati și să ne jucăm: ghicitori sau cuvinte care încep cu o anumită literă sau să zicem sinonime la cuvinte, sau să ne jucăm jocul Zurli (un joc similar cu ”Nu te supăra frate!”) sau să mă joc cu ei cu păpuși.
Îmi place mult că sunt copil!
