În timpul șederii la Haga, Mata Hari a mai avut câteva spectacole și a reluat relația cu Henri de Marguerie (vezi aici) care devenise pe atunci secretar doi la legația franceză din Haga, dar toate acestea n-au convins-o să rămână acolo. Ea își dorea să plece în Franța, să-și ia de la Neuilly lucrurile și să vândă ce nu-i mai trebuia. În drumul său spre Paris a fost oprită în portul Folkstone din Anglia și interogată. A declarat că se duce să-și ia lucrurile de la Neuilly și să semneze niște contracte. Când a fost din nou interogată, mai târziu, a dat o declarație puțin diferită în care spunea că se muta de la Neuilly la Haga, la iubitul ei, baronul van der Capellan, colonel comandant în armata olandeză. Deși a fost controlată cu atenție și nu s-a găsit nimic incriminator asupra ei, în raportul întocmit se arăta că armata și poliția o considera suspectă, i s-a interzis accesul în Regatul Unit și s-a hotărât urmărirea ei. Era frumoasă, îndrăzneață, înstărită, vorbea la perfecție mai multe limbi străine, recunoștea că are iubiți, deci clar nu reprezenta încredere și era considerată periculoasă.
La începutul anului 1916, Mata Hari s-a întors la Haga prin Spania și Portugalia fără să știe că e urmărită de serviciile britanice de contraspionaj. Acestea au aflat că încasase o sumă de cincisprezece mii de franci de la Ambasada Germaniei de la o persoană al cărei nume nu mai apare în niciun document legat de Mata Hari și care n-a fost identificată. Probabil că se făcea referire la suma primită de la Kroemer (vezi aici), așa se face că în raportul întocmit se spune că ”o suspectăm că s-ar fi dus în Franța într-o misiune importantă, în beneficiul germanilor” și de asemenea, serviciul secret britanic îi anunța pe francezi că dacă Mata Hari intră în Marea Britanie, trebuie arestată și trimisă la Scotland Yard.
Parisul era locul în care putea să trăiască în lux, în ciuda războiului, așa că s-a dus din nou în capitala Franței, plecând de la Amsterdam cu vasul Zeelandia până în Spania (țară pentru care primise viză) și de acolo în capitala Franței. S-a cazat la Grand Hotel și deși la doar câteva sute de kilometri se dădea bătălia de la Verdun, cea mai lungă din Primul Război Mondial, pentru Mata Hari războiul nu însemna decât prilejul cu care Parisul se umpluse de foarte mulți ofițeri. Astfel, a avut numeroase aventuri cu nume importante din lumea armatei și ajunsese să se întâlnească în aceeași zi cu câte doi, trei, în așa fel, încât agenții care o urmăreau nu mai înțelegeau nimic. Mata Hari era văzută în compania ofițerilor francezi, belgieni, ruși, inducându-i în eroare pe urmăritori.
Dintre toate aceste întâlniri, trei dintre ele aveau să-i marcheze viața în mod fatal. Primul iubit cu rol important în destinul ei a fost Jean Hallaure, care o cunoștea încă de când Mata Hari se angajaze la Circul Molier, și care acum avea 26 de ani, era frumos și bogat. Tânărul era îndrăgostit de dansatoare, dar a fost atenționat de prieteni să nu se mai expună public în compania ei fiindcă el face parte din armată iar ea este o persoană suspectă. Astfel, atunci când, din senin, Mata Hari l-a anunțat că nu se simte prea bine și vrea să plece pentru o cură în stațiunea Vittel, care se afla în zona zero de război, el a îndrumat-o la Biroul Militar pentru Străini, la o cunoștință de la Serviciul francez de informații. A trimis-o, practic, în gura lupului.
Al doilea om important și, probabil, singurul pe care l-a iubit cu adevărat și pentru care ar fi fost gata să renunțe la stilul ei tumultuos de viață, a fost ofițerul rus Vladimir Massloff, căpitan în Regimentul Special Imperial Rus. Îi spunea Vadime, iar el îi spunea Marina. Avea doar 21 de ani, iar ea 39. Pentru că stațiunea Vittel era în apropierea locului în care era staționat Vadime pe Frontul de Vest, e ușor de bănuit scopul pentru care Mata Hari voia să ajungă acolo: ca să-i fie aproape celui pe care îl iubea. Iată motivul pentru care s-a prezentat la întâlnirea aranjată de Hallaure cu șeful Serviciului francez de informații, Georges Ladoux. Își dorea să obțină permis de liberă trecere la Vittel.
Acest al treilea om important din viața ei, Georges Ladoux, era cel care își propusese s-o distrugă. El trimisese oameni s-o urmărească și tot el primise avertismentul britanicilor cu privire la Mata Hari. Și pentru că în 1916 pornise o vânătoare de spioni, prinderea unei femei celebre, bogate, amantă a celor mai importanți oameni, ar fi fost o victorie personală prețioasă. În acest mod explica Ladoux în memoriile sale toate acțiunile îndreptate asupra femeii, dar de fapt, el se asigura că oamenii care vor citi nu-și vor imagina că a fost atât de incompetent încât să aranjeze (prin Hallaure) întâlnirea cu Mata Hari pentru a o convinge să facă parte dintre oamenii lui, adică să spioneze pentru Franța, deși se bănuia că era agent german. Lucru pe care l-a făcut, de altfel. I-a semnat permisul pentru Vittel cu condiția să lucreze pentru serviciile secrete franceze.
Mata Hari s-a sfătuit cu fostul ei iubit, Henri de Marguerie care devenise secretarul Ministerului Afacerilor Externe, în legătură cu propunerea pe care a primit-o de la Georges Ladoux, iar acesta i-a spus că misiunea de spionaj este foarte periculoasă, dar dacă poate face ceva ca să ajute Franța, să accepte. Lucru pe care Mata Hari l-a și făcut.
Pe 1 septembrie, a luat trenul spre Vittel și pe 3 s-a întâlnit cu iubitul ei rus, Vadime. Era rănit, avea ochiul bandajat și pe cale să-și piardă vederea. Pentru Mata Hari acest lucru nu conta, voia să-i fie alături indiferent ce s-ar fi întîmplat. Îl iubea. Pe o fotografie făcută în acele zile și păstrată până astăzi, femeia scria: ”Vittel, 1916- în amintirea unora dintre cele mai frumoase zile din viața mea, petrecute cu Vadime al meu, pe care-l iubesc mai presus de orice.” Pe 7 septembrie, această întâlnire cu prilejul căreia a cheltuit foarte mulți bani ia sfârșit, iar ea se întoarce la Georges Ladoux, hotărâtă să pună la cale o afacere profitabilă. Îi cere acestuia un milion de franci contra informațiilor pe care se obliga să le furnizeze. Ladoux a fost șocat de îndrăzneala ei, dar a acceptat, urmând s-o plătească după ce se întorcea din misiune. A întrebat-o dacă vrea să plece în Germania sau în Belgia. Nu voia să se ducă în Germania de teamă să nu fie întrebată ce a făcut cu banii primiți de la Kroemer. Au decis să plece în Belgia, acolo unde dansatoarea avea un prieten bancher care lucra foarte strâns cu ocupanții germani. I-a povestit în detaliu ce are de gând să facă, cu cine să se întâlnească și înainte de a porni în prima sa misiune de spioană, s-a mai întâlnit o dată cu iubitul ei, Vadime. Luase o casă pentru ei (din banii pe care îi primea constant de la iubitul van der Capellan, baronul olandez care îi oferise casa din Haga), l-a dus s-o viziteze, s-au plimbat, s-au iubit, iar după ce a plecat, Mata Hari i-a expediat câteva scrisori care au fost interceptate și au ajuns la Ladoux, și i-a trimis și cinci sute de franci. Era singurul bărbat care a primit bani vreodată de la Mata Hari, și nu i-a dat el ei.
Pe 9 noiembrie, Mata Hari se îmbarcă pe vasul Hollandia cu destinația Olanda. Pe 14 noiembrie, autoritățile engleze verifică pasagerii, nu o recunosc după numele din pașaport, dar o confundă cu o spioană, o anume Clara Benedix, motiv pentru care este debarcată la Londra pentru cercetări. După patru zile de interogatorii interminabile, Mata Hari le spune englezilor că este agentă franceză. Ba, le pomenește nume importante din armata olandeză, din poliția franceză, cu care ea a interacționat. Adjunctul șefului de poliție care o interoga se spune că ar fi exclamat uimit, dar și dezgustat, în același timp: ”Ar fi destul de penibil să adunați toate țările beligerante în camera dumneavoastră”. Și pentru a se convinge că spune adevărul, l-au contactat pe Georges Ladoux. Acesta a trădat-o. Le-a spus englezilor că angajarea ei n-a fost decât un truc ca s-o prindă în capcană fiindcă ea e spioană germană.
Nici interogatoriul și nici percheziția n-au demonstrat că Mata Hari era spioana Clara Benedix cu care o confundaseră, iar telegramele care au început să vină de la baronul van der Capellan, marchizul de Beaufort, consulul olandez de la Paris, și de la alții, i-au convins pe englezi s-o elibereze, dar i-au interzis călătoria în Olanda.
A fost obligată să meargă în Spania, acolo unde l-a contactat pe Marcel Cazeaux, francez, dar consul al Olandei la Vigo. Acesta i-a propus, nici mai mult, nici mai puțin să devină spioană pentru ruși.
În declarațiile pe care urmau să le dea toți cei implicați în procesul lui Mata Hari de mai târziu și care o cunoscuseră bine, au spus că ea nu era motivată politic, nu era interesată de evenimentele care aveau loc în lume și nu le ceruse niciodată informații militare sau să îi dezvăluie secrete. Iar având celebritatea pe care o avea, era foarte greu să treacă neobservată. Și atunci, cum de toată lumea se gândea la ea pentru a o implica în activități de spionaj? Poate pentru că era o femeie inteligentă, poliglotă, seducătoare și adora să facă bani folosindu-se de slăbiciunea bărbaților pentru ea. Așa se gândeau cei care o recrutau, că dacă este o femeie întreținută, o prostituată de lux, se pretează și la spionaj, care de asemenea, era o activitate murdară.
(va urma)
