Stiri

Eclipsa de soare, live pe internet

Astăzi, avem ocazia să trăim din nou o eclipsă totală de soare. Este a unsprezecea din secolul XXI și face parte din seria Saros 145, cea care a produs și eclipsa de soare din 11 august 1999. Atunci, faza ei maximă a fost în România, la Ocnele Mari. Eclipsa totală de soare care se întâmplă astăzi poate fi urmărită în toată splendoarea ei pe teritoriul Americii. Este, practic, prima eclipsă de acest gen care trece peste teritoriul Statelor Unite ale Americii în acest secol. Și cum un astfel de eveniment astronomic, când Luna trece între Pământ și Soare, acoperindu-l pe acesta din urmă, nu putea rămâne nevalorificat, el va fi transmis live pe internet.

Cercetătorii de la Montana State University au încheiat un parteneriat cu NASA pentru a participa la Space Grant Ballooning Project. Astfel, vor fi lansate peste 50 de baloane cu heliu la o altitudine de peste 24 de mii de metri, cu scopul de a capta imagini ale fenomenului. Baloanele vor fi lansate de la bordul unei nave a U.S. Coast Guard care se va afla la 11 km față de țărm. Imaginile live în premieră mondială din timpul unei eclipse totale de soare vor putea fi vizionate pe https://stream.live/

Cea mai lungă durată vizibilă a eclipsei va fi 2 minute și 40 de secunde, în Kentucky. În Europa va fi vizibilă în Nord-Vest, doar spre seară, la apusul soarelui. În Islanda, Scoția și Irlanda iubitorii de asemenea fenomene astronomice se pot bucura de eclipsă de la începutul până la sfârșitul ei.

În România, punctul culminant al eclipsei va avea loc la ora 21:29 și 57 de secunde.

S-ar putea să-ți placă și...