POVESTEA TA

Diana Onu, liceana cu pasiuni creative

Eu sunt Diana Onu, am 17 ani și întotdeauna mi-am dorit să creez. Indiferent dacă a fost vorba despre colaje, desene, jocuri sau obiecte…
Am și dezvoltat hobby-uri noi, cel mai recent dintre acestea fiind fotografia. Cred că e un un mod ingenios și complex de exprimare creativă. Interesul meu pentru fotografie a început în urmă cu 3 ani și a crescut foarte mult în acest an. Am început cu un bridge de la Canon (foarte bun pentru începători,un preț acceptabil) și am ajuns acum la un DSLR Nikon cu 2 obiective (urmând să îl achiziționez și pe al treilea până la sfârșitul anului). Folosesc destul de des și telefonul, deoarece aparatul foto este greu (nu pare, dar după o zi întreagă se simte) și este foarte complicat de transportat în unele situații. Atât timp cât cunoști tehnicile de bază, pozele vor ieși foarte bine, indiferent de telefonul/aparatul foto folosit.
În fiecare an am trecut prin diferite contexte favorabile pentru dezvoltarea mea în acest domeniu, în urma cărora am dobândit experienţă și am format legături cu oameni la fel de pasionați de fotografie ca mine. De asemenea, am început să combin plăcerea mea de a ieși cu prietenii cu hobby-ul meu din ce în ce mai puternic pentru fotografie și rezultatele au fost unele extraordinare. De obicei, pozele mele sunt bazate pe discuții cu subiecții pe care îi fotografiez. Merg și pe varianta instantaneelor, însă pentru oamenii care nu se simt în largul lor în momentul în care știu că sunt fotografiați sau pur și simplu pentru momentele simple, care mi se par frumoase.
Cred că dacă ar fi să fac un top al subiectelor pe care le abordez în fotografiile mele, pe primul loc s-ar afla peisajele (majoritatea sunt poze făcute în orașele din România, dar și în ţările în care călătoresc). Pe al doilea loc ar fi portretele făcute prietenilor mei, iar apoi fotografiile unor desene proprii sau flori.

Ca programe de editare… mi-am propus ca în vara aceasta să învăț să editez în Photoshop (măcar pașii de bază). În rest, folosesc aplicații foarte ușor de utilizat, cu o gamă variată de filtre și de setări. Aplicația pe care mă bazez zilnic este VSCO, dar și Picsart şi Snapseed sunt foarte bune.
Am văzut că, de-a lungul anilor, în urma zecilor de videoclipuri ale fotografilor și a miilor de fotografii studiate, mi-am schimbat punctul de vedere, cât și preferințele în materie de conținut și de perspectivă. Sper ca în anii ce vin să acumulez mai multă experiență și să pot diversifica tehnicile pe care le folosesc.

Fotografiile mele pot fi văzute pe pagina de Facebook creată de curând: Daiana’ s concept

Text și foto: DIANA ONU

S-ar putea să-ți placă și...