Stiri

Cântăreața Marina Scupra a murit la doar 49 de ani

În urmă cu câteva zile, s-a aflat că solista Marina Scupra suferea de cancer, boală ce i-a fost depistată cu doar câteva luni înainte. Colegii de breaslă au început să îi trimită mesaje de încurajare și de susținere, fără să-și imagineze că inevitabilul se va produce atât de repede. În această dimineață, cântăreața Marina Scupra a murit la Spitalul Elias, la vârsta de 49 de ani. 

Lansată în 1983, la Festivalul Mamaia, Marina Scupra primește în acel an Premiul Tinereții, iar în 1984 câștigă marele premiu cu melodia ”Joc de copii”, compusă de Laurențiu Profeta. Din acel moment începe colaborarea cu Dan Dimitriu, compozitorul care urma să îi devină soț și cu care solista avea doi copii: Antonia și Dragoș. Cei doi s-au despărțit, iar în prezent Marina Scupra era căsătorită cu voleibalistul Claudiu Pițigoi.

Ca majoritatea colegilor săi de generație, Marina Scupra a intrat într-un con de umbră după Revoluție, dar dragostea sa pentru muzică nu s-a stins. A continuat să cânte la Teatrul Constantin Tănase din București, iar înainte de tragicul eveniment din această dimineață, Marina era profesoară de canto-muzică ușoară la Școala Populară de Artă din Pitești.

S-ar putea să-ți placă și...