Băieți Deștepți, noul film românesc de acțiune-comedie distribuit de Vertical Entertainment în cinematografele din toată țara începând din 13 octombrie, a avut Avanpremiera de Gală, cu prezența vedetelor implicate în film și a zeci de vedete autohtone la Cineplexx din Băneasa Shopping City.
Alex Velea și Antonia, Connect-R, Misha și Maya, Olimpia Melinte, Silviu Mircescu, Tiberiu Ioana, Dan Bursuc, Cristian Mitrea, Boier Bibescu, Cezar Ouatu, Irina-Margareta Nistor, Bella Santiago, Anca Dinicu, Cristian Popescu Piedone și mulți alți artiști români îndrăgiți au strălucit pe covorul roșu. Lungmetrajul a stârnit reacții pozitive în rândul sutelor de spectatori care au văzut filmul în avanpremieră, împreună cu echipa filmului.
Băieți Deștepți este un combo spumos de acțiune-comedie care îi are în prim-plan pe Leo (Tiberiu Ioana), Alex (Sergiu Costache) și Costi (Silviu Mircescu), o echipă de polițiști suspendați ce sunt chemați înapoi la datorie pentru a investiga un baron local al drogurilor, Narcis (Cristian Iacob), cu care au o istorie îndelungată. În mijlocul acțiunii înflorește o surprinzătoare poveste de dragoste între Leo și Lara (Ruby), mâna dreaptă a traficantului. Vor reuși oare cei trei polițiști să îl captureze pe Narcis? Răsturnările de situație spectaculoase, scenele de acțiune pline de adrenalină, trădările neașteptate, umorul și încurcăturile celor trei polițiști simpatici fac din acest lungmetraj o experiență de neratat.
Pe coloana sonoră a filmului regăsim piesa Băieți Deștepți, de la Johny Romano & Connect-R. Fanii celui din urmă au parte și de o surpriză: pentru prima oară, o vor vedea pe marile ecrane pe fiica lui Connect-R, Maya-Maria Mihalache.
„Ne-am bucurat foarte tare că am fost solicitați pentru coloana sonoră a filmului Băieți Deștepți, e o onoare pentru noi să facem și muzică de film. Piesa a fost realizată alături de Johny Romano, revelația ultimilor doi ani în materie de artiști în România. Am adaptat stilul acesta afro-dancehall, care se tot aude peste tot, am încercat să fim cât mai fresh, iar piesa are deja 4 luni de trending și 10 milioane de views. S-a bucurat de un real succes, oamenii o cântă la concerte, fapt care ne bucură foarte mult. Mă bucur mult că Maya cochetează cu scena în general, ea vine cu mine și la concerte, cântă la pian, iată, a jucat și într-un film. Iar eu o încurajez foarte mult văzând că îi place, o încurajez să facă ceea ce simte. La filmările pentru Băieți Deștepți a fost mai mult cu mama ei, eu fiind foarte ocupat, dar iată că acum o văd pe marele ecran! Am avut emoții să îmi văd copilul în film!”, a declarat Connect-R.
La rândul său, fiica sa, Maya Mihalache, a declarat că a fost încântată de experiența de a juca într-un film: „Mulțumesc foarte tare pentru această experiență și sper să mai filmăm!”, a declarat micuța actriță, în cadrul avanpremierei de gală a lungmetrajului.
Alături de actorii ce îi interpretează pe cei trei polițiști, protagoniștii filmului, Tiberiu Ioana, Sergiu Costache și Silviu Mircescu, pe marile ecrane o vedem și pe Olimpia Melinte în rolul Elenei, coordonatoarea echipei polițiste, dar și pe Cristian Iacob, de data aceasta în rolul notoriului Narcis. Din distribuția filmului fac parte și artiști autohtoni îndrăgiți, precum Alex Velea, Ruby, Vali Vijelie, Johny Romano și Dan Bursuc.
„Mă bucur că fac parte din acest frumos proiect. Vă invităm să urmăriți cel mai frumos film de acțiune-comedie, Băieți Deștepți. Mă puteți vedea pe marile ecrane, începând din 13 octombrie, în cinematografele din toată țara!”, a declarat Dan Bursuc.
Igor Cobileanski (Umbre, La Limita de Jos a Cerului, Când se stinge lumina), câștigătorul a mai multe Premii GOPO, a regizat Băieți Deștepți după un scenariu semnat de Alexandru Bergauer, Tiberiu Ioana și Cobileanski, pornind de la o idee de Tiberiu Ioana. Echipa de producție este formată din Tiberiu Ioana în rolul de producător general și Alexandra Elena Butnaru în rolul producătorului executiv.
„Eu nu am făcut filmul acesta ca pe un bussines, am făcut „Băieți Deștepți” pentru că este un vis de-al meu din copilărie. Și mă bucur mult să văd că a ieșit bine și stârnește deja reacții pozitive la avanmpremieră. Vreau să mulțumesc întregii echipe care a fost alături de mine în acest proiect. Și vă invit la cinema!”, a declaratTiberiu Ioana, producător general al lungmetrajului.
AMC sprijină debutul cinematografic al noului film Băieți Deștepți, un combo spumos de acțiune-comedie. Fiind televiziunea cu cele mai premiate și de succes seriale-dramă ale deceniului, conținutul fiind unul de pionierat, popular și de calitate, al cărui scop este să aducă telespectatorilor conținut incitant, mai bogat, ceva mai mult. De aici s-a inspirat și sloganul: cele mai bune filme.
Producția Băieți Deștepți va fi distribuită de Vertical Entertainment în toate cinematografele din România începând din 13 octombrie 2023.
Urmărește trailer film aici: