Lino Golden lansează piesa „1, 2, 3”, produsă chiar de el, pentru care a compus atât muzica și versurile, cât și partea instrumentală. Mix masterul aparține lui Alex Baisan.
Lino le transmite fanilor săi că acesta este doar începutul, pentru că „1, 2, 3” este prima piesă de pe noul material pe care îl pregătește și la care lucrează intens. „Piesa este produsă de mine, este prima de pe materialul pe care urmează să îl lansez, al cărui nume îl păstrez deocamdată ca o surpriză. Clipul este realizat de Ciolpan, un tânăr talentat din Italia care face clipuri trap bombă”, spune Lino.
Pentru acest an el mai plănuiește un album cu piese realizate împreună cu mai mulți artisti, colaborări și inclusiv realizarea unui film documentar „pe care vreau să îl anunț odată cu albumul. Urmează și vloguri, piese, ca de obicei, totul bine.”
Bio Lino:
Născut la Brașov, Lino Golden, pe numele real Radu Cârstea, face parte din echipa lui Alex Velea, Golden Boy Society. Cu un traseu muzical care a început încă de la vârsta de 6 ani, când Lino a descoperit violoncelul, tânărul artist și-a continuat studiile muzicale cu lecții de pian, iar la 13 ani a început să scrie versuri rap. În prezent compune și produce muzică. Printre piesele sale se regăsesc „Fane Spoitoru feat Keed”, „Panamera”, „Sus ca Jordan”, „Maceta”, „Fifa”, „N-am văzut ca tine” (feat. Alex Velea) si multe altele.
„Fane Spoitoru” link Youtube:https://youtu.be/PlUcE97Dl9s
„Maceta” link YouTube:https://youtu.be/xo1xk9KiULM
„Sus ca Jordan” – https://www.youtube.com/watch?v=YePXSdPFvH0 cumulând peste 9.5 milioane de vizualizări pe Youtube
„Fifa” – https://www.youtube.com/watch?v=Uxy2zXQdIIs înregistrând peste 4.5 milioane de vizualizări pe YouTube
„Panamera” a devenit un adevărat fenomen trap în muzica românească, atingând peste 32 de milioane de vizualizari pe YouTube și fiind prezentă în playlistul celor mai relevante posturi de radio și TV din țară.
„Panamera”: https://www.youtube.com/watch?v=dUZ94wIaOeM
În 2018, Lino Golden a participat la prima ediție din „Turneul Vloggerilor”, un eveniment premieră în România desfășurat în 8 orașe din țară.