„Am acceptat fără ezitare să susțin pro-bono acest concert caritabil. Sunt fericită că, prin muzica mea, pot ajuta copii vulnerabili, din familii cu venituri mici, copii care riscă să ajungă în grija statului din cauza problemelor financiare sau copii care sunt crescuți în orfelinate. Pregătesc concertul acesta de colinde cu multă grijă și emoție, vreau să transmit publicului ce mult înseamnă pentru mine familia, sărbătorile petrecute cu cei dragi, acasă. Voi cânta din tot sufletul pentru această cauză. Sper că banii donați vor schimba viețile multor copii”, a declarat Andra.
Pe 5 decembrie, Andra va interpreta cele mai frumoase colinde și cântece de Crăciun din repertoriul românesc și internațional, acompaniată de Orchestra Romanian Sinfonietta, sub bagheta dirijorului Andrei Tudor, care semnează și orchestrația pieselor din program. Orchestra Romanian Sinfonietta a fost înființată la iniţiativa violoncelistului și profesorului Marin Cazacu și a debutat, în 2010, în cadrul Festivalului Internaţional „Enescu şi muzica lumii” de la Sinaia. Ansamblul este pregătit de maestrul Horia Andreescu și este format din tineri muzicieni cu vârste cuprinse între 16 si 20 ani, selectați la nivel național. Orchestra abordează lucrări renumite din repertoriul clasic și romantic.
„Andra for Hope” este la doua colaborare cu Hope and Homes for Children. Ediția a V-a a Hope Concert, gală organizată anual de Hope and Homes for Children la Ateneul Român în sprijinul copiilor vulnerabili din România, desfășurată în luna mai, a fost prilejul primei întâlniri dintre artistă și Fundație. Atunci Andra a urcat pentru prima dată pe scena Ateneului Român și a cântat pentru copiii care nu se pot bucura de grija și căldura unei familii. Artista a interpretat piesa „Iubirea schimbă tot” alături de Ansamblul Violoncellissimo condus de maestrul Marin Cazacu, impresionându-i pe cei peste 700 de spectatori prezenți în sală.