Mă numesc Nicolae Iancovici (Nikola Jankovici). De când eram copil, am crescut într-un mediu de creație. Bunicii mei fiind florari, în perioada sărbătorilor trebuia să pregătim diverse aranjamente florale, dar lipsea ambalajul de acum şi la vremea aceea bunicii improvizau diverse coşuleţe pe care le împodobeam cu hârtie creponată şi staniol, diverse sârme etc.
Mai bine de 21 de ani am lucrat într-o companie multinaţională. În 2010, am închiriat un “şopru” (șopron) pe care l-am amenajat cât de cât, pentru a putea executa diverse lucrări de confecţii metalice şi a-mi spori veniturile. Uitându-mă pe net am văzut diverse creaţii din deşeuri metalice şi mi-am zis să încerc şi eu. Aşa a apărut nebunia. Materie primă (deşeuri metalice) aveam din căzăturile confecţiilor metalice.Am experimentat mai multe laturi ale creaţiei şi căutam, cât de cât, o nişă pentru comercializare, dar din asta nu prea poţi face bani, aşa că am început să confecţionez diverse piese şi să le depozitez în şopru. Cine venea la mine şi simţeam că-i place un obiect se şi alegea cu un cadou.În acest moment am mai multe proiecte importante, inclusiv să-mi fac propriul atelier ”şopru” şi poate vom mai vorbi și atunci.
Puteţi vedea lucrările mele pe pagina de Facebook Fans of Welding.
TEXT: NICOLAE IANCOVICI
FOTO: arhiva personală