Pe 29 mai, la Palatul Camerei de Comerț și Industrie București, va avea loc „Gala Aniversară – 27 de Ani de Progres și Inovație”, un eveniment organizat de Fundația pentru o Românie Modernă și clubul de business Prezidențial Club ABC. Manifestarea marchează peste un sfert de secol de inițiative și parteneriate menite să sprijine dezvoltarea unei Românii moderne, unite și orientate spre viitor.
Evenimentul reunește lideri din business, administrație, diplomație și societatea civilă, într-o atmosferă dedicată valorilor autentice și dialogului constructiv. Costin Dendea, secretar general al Fundației și antreprenor în energie și tehnologie, subliniază că „leadershipul nu înseamnă control, ci orientare. Nu este despre a comanda, ci despre a inspira. A fi lider înseamnă să fii primul care se ridică, ultimul care pleacă și cel care ține echipa unită în mijlocul furtunii.”
În centrul discuțiilor se află ideea de leadership autentic, bazat pe empatie, coerență și încredere. „Leadershipul începe cu o viziune clară. Dacă echipa nu știe unde merge și de ce acel drum contează, își pierde rapid motivația”, afirmă Dendea, adăugând că un lider eficient trebuie să creeze un mediu sigur pentru învățare și evoluție, inclusiv din greșeli.
În cadrul galei se va reflecta și asupra greșelilor frecvente de leadership: micromanagementul, lipsa feedbackului, evitarea deciziilor dificile sau nerecunoașterea meritelor pot afecta coeziunea echipei. „Un lider eficient trebuie să comunice clar și autentic, să gestioneze relațiile și conflictele cu inteligență emoțională și să ia decizii bine fundamentate”, mai spune Dendea.
Fundația pentru o Românie Modernă și Prezidențial Club ABC activează de 27 de ani în sprijinul antreprenoriatului, educației și comunității, formând o rețea de lideri care rămân uniți și activi chiar și în perioade de criză. Gala reprezintă un omagiu adus celor care aleg să inspire, să inoveze și să construiască în mod responsabil viitorul României.