Christoph Zielinski, unul dintre cei mai mari oncologi din lume, prezent la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2025

Christoph Zielinski, unul dintre cei mai mari oncologi din lume, prezent la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus 2025

Spread the love

Editura Alias Publishing lansează în cadrul Târgului Internațional de Carte Gaudeamus 2025  volumul „Pe urmele cancerului – Istoria de succes a oncologiei”, semnat de prof. univ. dr. Christoph Zielinski și dr. Herbert Lackner. Evenimentul va avea loc vineri, 5 decembrie, la ora 15:30, la standul Alias Publishing / Crime Scene Press din Pavilionul B2 Romexpo, în prezența profesorului Zielinski. În cadrul evenimentului de lansare vor vorbi și acad. prof. univ. dr. Irinel Popescu și Alexandru Arion, directorul editurii.

Cartea reprezintă o lucrare științifică accesibilă publicului larg, care prezintă istoria oncologiei și progresele spectaculoase din acest domeniu. Este un volum care oferă nu doar informații, ci și multă speranță.

Cancerul, împotriva căruia în trecut nu exista niciun remediu, și-a primit numele de la celebrul medic grec Hipocrate. Abia în secolul al XIX-lea Rudolf Virchow a descoperit că boala se dezvoltă în celule. De atunci, cercetarea a evoluat enorm: tot mai multe persoane supraviețuiesc cancerului.

Oncologul de renume mondial dr. Christoph Zielinski și jurnalistul și autorul dr. Herbert Lackner prezintă în cartea de față istoria acestui succes și explică pe baza rezultatelor cercetărilor ce noi șanse de vindecare ar putea apărea în viitorul apropiat.

Prof. univ. dr. Christoph Zielinski este unul dintre cei mai renumiți oncologi interniști din Austria. Din 1992 este profesor de medicină internă și imunologie clinică. Între 2004 și 2017 a fost director al Clinicii Universitare de Medicină Internă a Facultății de Medicină din Viena, prodecan pentru domeniul clinic și prorector al Universității de Medicină din Viena. A fost directorul Comprehensive Cancer Center din 2013 până în 2018. Din 2020, este director medical al clinicii private din Viena. A publicat peste 600 de articole științifice originale, iar lucrările sale au fost citate în domeniul academic de peste 34 000 de ori, fiind în topul celor mai citați 2% oameni de știință din lume.

Dr. Herbert Lackner s-a născut la Viena, a studiat științe politice și jurnalism, a fost redactor-șef adjunct al Arbeiter Zeitung și apoi, timp de 23 de ani, redactor-șef al revistei de știri profil. Este autorul a numeroase articole de istorie contemporană. 

Crime Scene Press, singura editură specializată în literatură mystery & thriller, își întâmpină cititorii la a 32-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus, care se desfășoară în perioada 3–7 decembrie 2025, în Pavilionul B2 – ROMEXPO. Editura aduce la stand o selecție amplă de titluri noi și incitante, cărți cu reduceri de peste 50%, precum și cărți la prețuri speciale, dedicate sezonului de iarnă.

Vizitatorii vor descoperi recomandări potrivite pentru toate vârstele, inclusiv idei de cadouri pentru sărbători. Standul va include, ca de obicei, și Alias Publishing, parte a grupului editorial, care îi așteaptă pe cititori cu publicații de divertisment, cărți pentru copii, cărți de non-ficțiune, dar și calendare pentru anul care urmează, sub brandul Calendarele Alias.

***

CRIME SCENE PRESS este sursa numărul 1 de romane mystery & thriller, fiind singura editură din România cu un program dedicat în exclusivitate literaturii de acest gen. 

Urmăriți Crime Scene Press Online pentru noutăți, suprize și oferte: Website, Facebook,
Instagram,TikTok.

Comments

No comments yet. Why don’t you start the discussion?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *