Aparițiile lui Mata Hari la petrecerile private din înalta societate pariziană, în postura sa de interpretă a unor dansuri sacre orientale, așa cum le intitulase chiar ea (vezi aici) au propulsat-o imediat în marea lume artistică. Prin intermediul avocatului de drept civil Edouard Clunet, mai în vârstă decât ea, dar îndrăgostit fără scăpare, a reușit …
Osama bin Laden, omul din spatele teroristului (II)
Provenit dintr-o familie foarte numeroasă și foarte bogată, Osama bin Laden nu și-a găsit niciodată liniștea printre ai lui. Singurul cu care îi plăcea să poarte discuții lungi despre islam era tatăl lui pe care îl și întrecea datorită cunoștințelor acumulate până la acea vârstă. Întâmplarea face ca atunci când copilul Osama avea doar zece …