CONCERTE & PETRECERI

Sevdaliza, super concert la Arenele Romane

Această toamnă aduce cu sine concerte inedite, cum rar au fost văzute în România. Unul dintre ele va avea loc pe 9 noiembrie, la Arenele Romane, începând cu ora 21 și o va avea protagonistă pe Sevdaliza. Solista, pe numele său adevărat, Sevda Alizadeh este de origine iraniano-daneză, născută pe 1 septembrie 1987. Debutul în muzică l-a avut în 2015, cu două EP-uri: The Suspended Kid și Children of Silk, amândouă scrise în limba engleză. La începutul anului 2017, compune însă un cântec în limba persană, intitulat Bebin, protest împotriva Ordinului Executiv 13679 dat de președintele Donald Trump referitor la interzicerea intrării libere a musulmanilor în SUA.

Albumul cu care a devenit cunoscută în întreaga lume și i-a deschis drumul spre publicul larg si marile scene se numește ISON și a fost lansat pe 26 aprilie 2017 la casa ei de producție Twisted Elegance.

Concertele ei sunt spectaculoase, atât din punct de vedere al performanței interpretative a Sevdalizei, cât și al efectelor vizuale care transpun spectatorul într-o altă dimensiune. Ritmul pieselor sale conține influențe electro, punk, triphop și grime și transmit o emoție greu de surprins în cuvinte.

După ce a străbătut întreaga Europă și America în urma lansării albumului său de debut, Sevdaliza a lansat de curând un nou album The Calling pe care îl prezintă publicului român, pe 9 noiembrie 2018, la Arenele Romane.

Biletele Early Bird au fost puse în vânzare ieri, 14 septembrie, la prețul de 60 de lei.

Accesul persoanelor sub 18 ani este interzis la concert.

Mai multe detalii și bilete gasiți pe pagina oficială a evenimentului: http://thefresh.ro/sevdaliza/

 

S-ar putea să-ți placă și...