Să încep această cronică mărturisind că știam încă de acum doi ani că se filmează acest film, știam și cine joacă, și l-am felicitat pe regizor, pe Toma Enache, pentru alegerile sale. Eram la o terasă pe lângă Catedrala Mântuirii care atunci nu era gata, și ne-a făcut cunoștiință alt Enache talentat, Costel Enache. Toma avea în ochi o sclipire de cărbune care poate deveni diamant. Ochii negri, zâmbetul bun, deschis și haios m-au făcut să fiu foarte atentă la povestea despre cum a filmat primele cadre din noul lui proiect în niște lanuri de lavandă și maci iar apoi alte secvențe cu mulți bărbați îmbrăcați în zeghe și foarte murdari într-o închisoare de lângă București. Vorbeam noi atunci la terasă de dureri comune: tatăl meu fusese stâlcit în picioare de comuniști, pe de altă parte străbunicul meu fusese comisar ucis de …
