Facultate
POVESTI

Nebănuite sunt căile Domnului: episodul Facultatea

O altă poveste despre studenție, sau mai bine zis, despre întreg procesul care a dus la „semi-studenție”, așa cum o denumește ea, despre alegeri în viața care te aduc acolo unde ești și care te fac cine vrei să fii, pasiune, încăpățânare și o viață ca un haos, de la studenta zilei de astăzi, Elena.

 

Cum am ajuns la FJSC? Din întâmplare! :))

Ok.. Povestea mea e destul de idioată și nu vă recomand să „încercați acasă”. Începe cam așa: pe toată perioada liceului, răspunsul meu la întrebarea „la ce Facultate vrei să dai?” era „la Drept”. De ce? Pentru că toată viața m-am visat avocat din 1000 de motive. În mare, pentru că mereu am avut un sindrom de „aparătorul poporului” și mi-a plăcut să ajut și pentru că am gura mare și nu mă las până nu câștig până și în cea mai mică dezbatere. Cu alte cuvinte, era job-ul visurilor mele. Cu toate astea în minte, am profitat de perioada de licean, la fel ca toată lumea, că doar nu mă apucam să învăț pentru admitere și să pierd toată distracția. Așa am ajuns în ziua în care am terminat liceul, nu ca un elev eminent, că n-am considerat niciodată că notele reflectă cunoștințele, dar decent și cu planul de viitor bine stabilit: să dau la Drept.

Problema începe atunci când am început să cunosc studenți la Drept care nu erau tocmai mulțumiți, din contră. Toată lumea se plângea că este foarte greu să ajungi să profesezi. Mă rog, ideea de bază se lega de două mari variante nu prea ortodoxe care m-ar fi făcut să ajung să profesez așa cum doream și, slabă de înger și destul de ușor de impresionat, am ales să renunț la visul meu care implica Facultatea de Drept.

Facultate
Sursă foto: avocati-asociati.ro

Și acum ce e de făcut?

Am început să îmi reconsider opțiunile. Primul pas a fost să elimin din start o mare parte a Facultăților din cadrul ASE-ului pentru că nu mă atrag științele exacte, la fel și Facultățile de Geografie, Istorie, Chimie, Fizică și altele de genul ăsta pentru că nu mă atrăgeau deloc. Mă rog, mai bine vă spun cu ce am rămas: Facultatea de Științe Politice, Administrație și Afaceri și Marketing. După cum puteți observa, Facultatea de Jurnalism nu era încă luată în calcule. Bun.. Am mers să legalizez toate actele ca să pot merge să depun dosarele. Ajungând acasă mă întâlnescu cu mama care-mi zice senin „Știi, mamă, am mai găsit o Facultate care cred că ți s-ar potrivi: Facultatea de Jurnalism și Științele comunicării. Eu zic să depui dosar și aici”. Hmm.. decizii, decizii. M-am uitat eu puțin pe site cam ce ar însemna Facultatea asta și am zis de ce nu, cu un dosar în plus și cu unul în minus.. tot acolo ajung. Singura problemă era că la FJSC se dădea admitere și eu, evident, nu mă pregătisem deloc.

Facultate
Sursă foto: historia.ro

În fine, depun toate dosarele pe la toate Facultățile mai sus menționate și aștept ziua admiterii de la Jurnalism, cu entuziasm căpătat între timp. După cum bine puteți deduce, am super subestimat admiterea asta. Tot ce am făcut a fost să mă uit peste subiectele care se dăduseră în anii trecuți și să le rezolv în gând. Atât. Ajunsă la admitere, aflată printre oameni cu ani de pregătire și genunchi tremurând, a cam început să mă cuprindă panica. Am intrat în sală, am primit foaia de examen și am început să citesc cerințele. Un număr de grile (parcă 50) la care mă așteptam și două subiecte de compoziție dintre care îmi mai amintesc doar unul singur. Mă rog, m-am apucat eu de treabă, am completat cerințele și am ieșit din sală destul de împăcată cu mine. Până la data afișării rezultatelor de la admiterea de la FJSC, primisem deja răspuns din partea celor de la Administrație și afaceri cum că intrasem la taxă. Cu alte cuvinte, fie vremea cât de rea, eu tot studentă o să fiu.  Așa că ziua aflării rezultatelor de la admitere nu mă speria atât de tare că oricum nu aveam tragere prea mare de inimă către nici una dintre ele. Au apărut rezultatele, m-am uitat pe liste și.. surpriză de proporții.. nu intrasem. Eram a 2-a după ce s-a tras linie după ultimii intrați la taxă. Faza neașteptată e că nu prea mi-a picat bine. Am fost destul de supărată la cât de miserupistă fusesem până atunci.

M-am comformat și am mers să depun taxa de confirmare a locului la Administrație și afaceri. Eram deja studentă, așa că restul detaliilor nu prea mă interesau. Până într-o zi când am primit un email din partea decanei de la FJSC care îmi spunea că pot alege să aplic pentru un loc la ID (învățământ la distanță) la una dintre secțiile de comunicare sau jurnalism și că pot încerca apoi să mă transfer la zi. Ăla a fost momentul în care am realizat că eu chiar vreau la Facultatea asta și că n-am de gând să ratez ocazia. M-am dus mega entuziasmată la ai mei să le spun minunata veste și problema a apărut când ei mi-au spus că nu mă pot susține financiar ca să merg în paralel la ambele Facultăți. Evident, nu voiam să ratez viața de student și toate implicațiile sale dar nici nu voiam să renunț la ceva ce mă făcea fericită. În final, cu dezamăgire, tristețe, chin și jale, am renunțat la profilul de la ASE, mi-am retras avasul deja plătit și am rămas semi-studentă, cum îmi pace mie să spun, la FJSC.

Facultate
Sursă foto: redbubble.com

Aș mai face asta de 1000 de ori dacă ar fi nevoie!

Tot ce pot să spun e că a fost foarte mișto. Deși m-am angajat, la un moment dat, că situația financiară nu era prea roz, nu am regretat. De ce? Pentru că am cunoscut o groază de oameni geniali, jur. Am fost super uniți, am fost prieteni, nu colegi. Mai ceva ca cei de la zi care petreceau o groază de timp împreună. Noi ne vedeam un weekend pe lună. Am și eu regretele mele, nu pot să mint. Am ratat viața de student, am ratat, poate, anumite ocazii pe care cei de la zi le aveau și noi nu, n-am făcut toate seminariile pe care ei le-au făcut și-mi pare rău. Dar, cu toată mândria spun că examenul de Licență a fost același cu al celor de la zi, iar notele la examenul scris au fost mai mari decât ale lor.

Elena, 24 de ani, fost student FJSC

 

S-ar putea să-ți placă și...