Marcel Iureș este actorul născut într-o țară prea mică pentru un talent atât de mare. Astăzi, 2 august, se împlinesc 66 de ani de când a venit pe lume, la Băilești, într-o comună din județul Dolj. Educația tradițională, conformă cu regulile și normele de la țară și experiența armatei care era obligatorie în acea vreme sunt doar câteva aspecte care au pus bazele personalității viitorului adult. În 1974 dă examen la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București și devine actor, așa cum își dorise. Imediat după absolvirea facultății, în 1978, se angajează la Teatrul Național Cluj și la puțină vreme primește și primul său rol într-un film – Franz Lizt, în ”Vis de ianuarie”, regia Nicolae Oprițescu.
Acesta a fost începutul unei cariere impresionante din care n-au lipsit rolurile importante pe care orice actor își dorește să le joace: Hamlet, Henric al IV-lea, Richard al III-lea, când vorbim de teatru. Dacă vorbim de cinematografie, este știut faptul că Marcel Iureș este cel mai bine cotat actor român la Hollywood. Această poveste frumoasă care a făcut ca România să fie reprezentată în distribuțiile hollywoodiene a început odată cu turneul pe care Marcel Iureș l-a susținut în Marea Britanie, în 1994, cu spectacolul ”Richard al III-lea” în regia lui Mihai Măniuțiu. I-a fost remarcat talentul incontestabil și au început să apară propunerile pentru diverse roluri în producții americane importante. Primul rol primit a fost unul destul de mic, în ”Interviu cu un vampir”, regia Neil Jordan, dar a fost suficient ca actorul român Marcel Iureș să se facă remarcat în lumea filmului de peste ocean.
A urmat un rol episodic, dar crucial în „Misiune imposibilă”, regizat de Brian De Palma, unde l-a avut alături, în distribuție pe Tom Cruise, și roluri principale în „Pacificatorul”, regia Mimi Leder, cu George Clooney şi Nicole Kidman, „Războiul lui Tom Hart”, în regia lui Gregory Hoblit, unde a jucat alături de Colin Farrell şi Bruce Willis şi „Layer Cake”, regizat de Matthew Vaughn, cu Daniel Craig. Nu putem să nu reamintim și rolul primit de Marcel Iureș în super producția „Piraţii din Caraibe: La capătul lumii”, în regia lui Gore Verbinski sau colaborarea actorului român cu Francis Ford Coppola în filmul „Tinereţe fără tinereţe”.
În România, Marcel Iureș a primit premiul UNITER, în 1998 și 2001, pentru cel mai bun actor pentru rolurile din „Richard al II-lea” şi, respectiv, „Creatorul de teatru”. În 2003 a primit premiul UNITER de excelenţă pentru fondarea Teatrului Act – catalizator al mişcării teatrale independente, iar în 2009 a primit premiul Festivalului de Dramaturgie Contemporană pentru cel mai bun rol masculin din spectacolul „Acasă la tata” de Mimi Brănescu. Din 2017, Marcel Iureș are o stea pe Aleea Celebrităților din Sibiu, oferită în cadrul Festivalului Internațional de Teatru.
Publicul român se poate bucura de talentul lui Marcel Iureș la Teatrul Act din București, unde actorul face niște roluri de neuitat în spectacolele ”Absolut!” și ”N-ai tu treabă!” în regia lui Alexandru Dabija, dar și în cea mai nouă producție cinematografică în care actorul face un rol de compoziție, ”Octav”, în regia lui Serge Ioan Celebidachi, ce va avea premiera oficială pe 6 octombrie 2017.
Acestea sunt doar câteva coordonate ale unei cariere impresionante pe care Marcel Iureș a reușit s-o construiască grație talentului său indiscutabil care îl plasează în galeria celor mai mare nume ale artei teatrale și cinematografice din România și din lume.
La mulți ani, Marcel Iureș!