Anul 2018 începe pe ritmuri de fado la Bucureşti. MARIZA, celebra cântăreaţă portugheză, revine la Sala Palatului pe 17 februarie, de la ora 20, într-un concert de cel puţin 75 de minute. Solista va interpreta piese de pe viitorul album ce va fi lansat spre finele acestui an, material care va fi însoţit de un “turneu înflăcărat”, după cum declară chiar ea. Evenimentul din România este primul pe listă.
Ultima creaţie semnată de MARIZA „Mundo”, a fost răsplătită cu două discuri de platină pentru vânzări de peste 30.000 de unităţi. O altă mare realizare a solistei este premiul primit la Londra pentru „Cel mai bun artist” în 2016, oferit de prestigioasa revistă Songlines, asta la nici două săptămâni de la nominalizarea albumului pentru Latin Grammys.
Într-un singur deceniu, MARIZA a vândut peste un milion de albume şi a susţinut un număr impresionant de concerte pe întreg mapamondul. O apariţie extravagantă, elegantă şi, mai ales, un glas ce ajunge imediat la inima ascultătorilor. În anul 2004, solista primeşte premiul Asociaţiei Jurnaliştilor Străini din Portugalia, dar şi „European Border Breakers Award”. De asemenea, tot în 2004, cu ocazia Jocurilor Olimpice din Atena, Mariza a cântat în duet alături de Sting piesa „A Thousand Years”.
Biletele se pot gasi pe:
www.eventim.ro, www.iabilet.ro, bilet.ro, startickets.ro, salapalatului.ro, bilete.ro, blt.ro, myticket.ro
Până vom asculta live la București această voce delicată, ne delectăm cu o piesă nouă ce poartă amprenta inconfundabilă, MARIZA.