Să încep această cronică mărturisind că știam încă de acum doi ani că se filmează acest film, știam și cine joacă, și l-am felicitat pe regizor, pe Toma Enache, pentru alegerile sale. Eram la o terasă pe lângă Catedrala Mântuirii care atunci nu era gata, și ne-a făcut cunoștiință alt Enache talentat, Costel Enache. Toma avea în ochi o sclipire de cărbune care poate deveni diamant. Ochii negri, zâmbetul bun, deschis și haios m-au făcut să fiu foarte atentă la povestea despre cum a filmat primele cadre din noul lui proiect în niște lanuri de lavandă și maci iar apoi alte secvențe cu mulți bărbați îmbrăcați în zeghe și foarte murdari într-o închisoare de lângă București.
Vorbeam noi atunci la terasă de dureri comune: tatăl meu fusese stâlcit în picioare de comuniști, pe de altă parte străbunicul meu fusese comisar ucis de legionari. O istorie foarte zbuciumată a familiei mele, o roată mereu întoarsă cu pilde încă neînțelese. Clar mi-am propus că dacă voi face un film după romanul meu despre familia mea: Fata cu ochii de chihlimbar, acesta va fi regizat de Toma. Toma Enache.
NU văzusem încă filmul, dar vorbele lui atât de descriptive despre sângele cu noroi de pe biciul anchetatorilor, mizeria din închisoare în antiteză cu zâmbetul blondei din lanul de maci. Astea mi-au rămas pe retină deși, repet, nu văzusem nici măcar o secvență.
Apoi lunile au trecut, anii au trecut. Filmările au continuat cu mari actori, printre care Dichiseanu, Cotimanis, Kira Hagi, Victoria Cocias, Ioachim Ciobanu etc… a urmat și montajul.
Am ajuns în 2020. Am tot amânat să văd filmul. Și din cauza pandemiei. Până acum câteva luni pe Netflix. Când l am văzut de vreo 4 ori. Cred că are cea mai bună imagine și cel mai bun scenariu dinte toate filmele din anul acesta. Băiatul care joacă în rolul lui Tase este genial! Ce să mai vorbesc de Cotimanis? Cred că e rolul vieții lui. Fata blondă este exact ce trebuia. Nu aș vedea vreo altă actriță mai potrivită decât ea. Imaginile din închisoare m-au făcut să întorc capul. Să îmi vină rău. Să fii obligat să săruți piciorul plin de fecale al unui nebun… Să fii vândut de fratele tău…. Să înnebunești din cauza NElibertății ș minciunii… Să existe totuși o șansă… Macii și albastrul ceruli. Celula de 3 metri, neagră, care prin plasma mea de acasă îmi degaja totuși în sufrageria mea acele miazme! Totul pur imaginativ, evident. Genial efect regizoral: să te uiți la ceva și să ștergi ecranul cu șervetul parfumat din reflex. Atât de real era totul!
NU am decât 3 fraze la final: 1. TREBUIE să vedeți Între chin și amin, nu contează dacă sunteți sau nu machedoni căci povestea este despre libertatea omului, nu despre cine ar putea fi acel om, ce religie ar avea, ce culoare ar avea el, ce sex ar avea, ce orientare politică…
2. Sper și cred că filmul va lua Oscarul pentru cel mai bun film străin
3. Dragă Toma Enache, abia aștept să joc în noul tău film!
