POVESTEA TA

Inna Marinescu, povestea unei pasiuni prețioase

Eu sunt Inna Marinescu și am avut norocul să am o bunică croitoreasă. În copilărie, multe vacanțe le petreceam la ea. O urmăream fascinată când lucra. Într-o zi, am rugat-o să mă învețe să cos un tiv. Așa am pus mâna pe ac. A urmat modificatul hainelor pe care mi le cumpăra mama. Între timp, am învățat croșetatul și tricotatul.

Au urmat bijuteriile, de la înşiratul mărgelelor până la sârma de cupru și tabla de cupru, piele și lut. Din banii câștigați, treptat am investit în scule, mașină de cusut electrică, chiar dacă aveam un Singer moștenire, apoi două mașini de tricotat, iar de curând ceva scule pentru metal. Treptat am investit în materiale, ultima achiziție fiind multe pietre semiprețioase.

La începuturi cumpăram reviste de modă, apoi, cu accesul la internet inspirația a venit și de acolo. Nu am copiat niciodată, drept urmare nu fac două lucruri la fel . Nu fac nici schițe. Plec de la o idee și lucrând o văd finalizată. Dacă nu se finalizează în felul în care am gândit găsesc întotdeauna modalitatea de a o salva. Nu știu cum se cheamă. Îndemânare, talent? 

Mă atașez de fiecare obiect și pentru că sunt persoana căreia îi place să apară zilnic purtând altceva, mă despart cu greu de orice obiect pe care îl fac. Țin minte că odată, cineva m-a rugat să-i dau cerceii pe care îi aveam eu în urechi. Asta înseamnă o recunoaștere a muncii mele care îmi aduce satisfacții. Și mai am o bucurie: pasiunea mea este îmbrățișată și de nepoata mea, Evelina Munteanu, care are chiar un blog de style foarte apreciat. În felul acesta, dragostea pentru creație merge mai departe în familia mea.

Creațiile mele le puteți vedea și achiziționa pe Instagram @PoliArteStudio 

Text și Foto: INNA MARINESCU

S-ar putea să-ți placă și...