E hot și cu atitudine: „Mona Lisa de Cuba”, cea mai recentă piesă lansată de Alex Velea, promite să fie, după cum declară chiar artistul, hitul verii.
Alex Velea – Mona Lisa de Cuba
Piesa este produsă în studiourile Golden Boy Society, muzica este semnată de Theea Miculescu și Alex Velea, versurile aparțin Theei Miculescu, iar videoclipul este realizat de realizat de Ciolpan Films.
Anul acesta Alex Velea a mai lansat un proiect special, cu un concept aparte: 4 artiști, 10 piese, un album. Colaborarea dintre Lino Golden, Alex Velea, Mario Fresh și Rashid, care formează gașca Golden Gang, a adus publicului la început de an proiectul „10 din 10”, un album ce conține 10 piese cool și fresh, printre care se numără „Am plecat de jos”, „Fvck Banii” sau „10 din 10”.
Alex Velea s-a făcut remarcat în industria muzicală datorită talentului său, fiind un artist complex și complet. Timbrul său special, dar și abilitățile de compozitor, la care se adaugă show-ul pe care îl face pe scenă și felul în care dansează, au făcut de-a lungul timpului din Alex Velea unul dintre cei mai iubiți artiști din România. Solistul a cucerit topurile muzicale cu piese precum „Doar ea”, „Secret”, „Când noaptea vine”, „Minim doi”, „E marfă tare” și „Din vina ta”.