De ceva timp vorbeam cu niște prieteni despre Cuibul Artiștilor și tot spuneam că vrem să mergem și noi la o piesă. Una dintre prietene mai fusese de câteva ori și ne spunea plină de entuziasm cât de tare e și cum nu trebuie să ratăm treaba asta. Singura problemă era lipsa de sincronizare. Când în sfârșit găseam o zi în care să putem merge cu toții, ne trezeam că nu mai sunt locuri libere în sală. Perseverenți și ambițioși din fire, nu ne-am dat bătuți și am stabilit să mergem luni, 23 Ianuarie la piesa „Aventuri contemporane” și așa am și făcut.
Nu prea știi ce așteptări să ai când te duci la o piesă de teatru jucată de studenți sau foști studenți la UNATC, care se joacă într-o sală a Facultății de Inginerie a instalațiilor. Eu mă gândeam că o să fie o seară de relaxare, cu o piesă jucată amatoricesc, unde am mers doar pentru că am auzit că e mișto și de curiozitate să văd și eu cum e. Nimic nu mă bucură mai tare decât să spun că m-am înșelat amarnic! Oamenii ăștia de la Cuibul Artiștilor sunt geniali! Am râs în hohote toată seara!
Să vă povestesc mai pe larg. Ne-am întâlnit cu toții la Iancului la metrou pentru că doar tipa care mai fusese știa unde e locația și am plecat împreună către spectacol. În timp ce mergeam pe Pache Protopopescu către numărul 66, am discutat despre ce a mai făcut fiecare, că tot nu ne vedem prea des, așa că drumul a fost plăcut cu scurt și am ajuns acolo cu multă voie bună și un vibe la fel de bun. În timp ce ne plimbam pe coridoarele Facultății în căutarea amfiteatrului, ne strigă doi tineri entuziaști „Aici, aici!” Yeeey! Am găsit sala! După ce ne cer numele pe care am făcut rezervările, pentru că ăsta e sistemul, trebuie să faci rezervare unică pe site pentru piesa la care vrei să mergi și ora la care vrei să mergi, căci ei au două reprezentații pe zi, ne-au pus să ne alegem locurile în sală dintre cele încă disponibil și ne-au poftit să intrăm cu încredere. O sală primitoare cu aer de acasă își deschidea ușile pentru a ne invita să ne facem comozi următoarea oră și jumătate. Trei băieți agitați și plini de viață ne întrebau dacă vrem vin sau apă din partea casei. Le-am spus să nu se deranjeze că ne servim singuri, doar suntem băieți mari. Căteva minute mai târziu, cu un pahar de vin în mână și cu un speach de deschidere ținut de Victor Țăpeanu, regizorul, a început spectacolul la Cuibul Artiștilor.
Aceiași tineri entuziaști care ne-au primit în sală și ne-au oferit ceva de băut erau acum pe scenă și aranjau decorul cu mult amuzament. Și a început piesa. Prima. Pentru că erau șase. Șase povești, cu sau fără legătură între ele care urmau să descrie societatea de azi, cu foarte, foarte mult umor. Super bine ancorate în realitate și cotidian, piesele deveneau din ce în ce mai interesante și așteptarea celei care urma era din ce în ce mai aprigă.
Recunosc cu tristețe că nu vă pot da detalii despre piesele în sine pentru că am aflat de la Victor Țăpeanu că urmează să mai fie jucate în viitor și nu vrem să fim spoileri, pentru că vă zic cu inima deschisă, treaba asta trebuie văzută și simțită, nu povestită. Oricât farmec jurnalistic și tâlc ar putea avea poveștile mele, tot n-ar reuși să surprindă sentimentele pe care le ai în sală la Cuibul Artiștilor.
Tot ce pot să vă spun este că întoarcerea mea acolo este de la sine înțeleasă și că o să vă povestesc despre oamenii ăștia până veți merge acolo și vă veți convinge că am avut dreptate. Reprezentații sunt aproape zilnic și într-o săptămână se joacă mai multe piese. Spre exemplu, de astăzi și până pe 28 se joacă „Avioane de hârtie”. Dați-le un vot de încredere tinerilor ăstora și o să vedeți că n-ați pierdut nimic, din contră, veți fi câștigat o seară și câteva amintiri frumoase.
