POVESTEA TA

Tipuri de calatori din trenurile de metrou

Calatoriile cu trenurile de metrou pot fi oricum, numai plictisitoare nu, deoarece exista cateva tipuri de calatori care ne ajuta sa traim emotii si senzatii la o intensitate maxima.

Indragostitul de bara

Nu face striptease, stai calm, ci sta lipit de ea, o incalzeste, isi lasa sudoarea acolo, de parca sarmana bara este obligata sa-i descopere bolile endocrine. In tot acest timp, trenul de metrou este aglomerat, ai bagaje si incerci sa-ti strecori degetelele pe langa individ, poate simte ceva, macar un junghi intercostal. Iata, omul simte ceva! Simte nepasare. Incercarea ta nu are succes, deoarece dragostea unui lenes pentru bara este pura, iar gelozia este pe masura. Acest indragostit nu-ti va permite sa-l desparti obiectul drag, pe care aproape a adormit intre timp, si se va uita la tine de parca ai vrea sa-i distrugi familia.

Cei care se tem ca vine sfarsitul lumii si nu mai apuca sa se urce in trenul de metrou

Oamenii astia ar trece si prin usa daca ar putea. Regulile sunt simple: trenul opreste in statie, usile se deschid, pasagerii coboara, apoi urca indivizii de pe peron. Urca civilizat, adica fara lovituri sub centura, fara lovituri cu bicicleta, cu umbrela sau cu papornita de rafie.

Cel inalt cat un brad si…

Pentru individul acela de aproape doi metri uneori este prea dificila observarea hobbitilor, a strumfilor, a pigmeilor si a celorlalte creaturi care au un metru si o guma inaltime si se afla in proximitatea sa, asa ca, in incercarea esuata de a face echilibristica cu ghiozdanul in spate, tot loveste  capatanile acestor pitici. Insa piticii sunt fiinte cu gura mare si nu ezita sa-si apere politicos drepturile: Fiti amabil, va puteti  da jos ghiozdanul? Dar uriasul nu aude, pentru ca este aproape surd din pricina muzicii proaste pe care o asculta in casti. Piticul se ridica pe varfuri si il bate pe urias pe umar. Acesta nu simte, ba chiar se fereste de niste muste imaginare. Piticul insista. Uriasul priveste surprins. Cu acelasi ton politicos, piticul reitereaza invitatia: Iti dai jos ghiozdanul sau ti-l dau eu?

tipuri de calatori

Fomistul

Daca intr-o zi iti este atat de foame incat ai fi dispus sa vanezi cu mainile goale pentru a face rost de hrana, fix in ziua aia o sa se aseze langa tine, in trenul de metrou, un individ care va avea o traista plina cu mancare nesanatoasa, cancerigena, gustoasa si plina de calorii de la un fast food. Daca mirosul nu este suficient pentru a te determina sa-l ataci si sa-i iei punga, momentul in care isi va scoate mancarea si o va ingurgita o sa-ti dea zenul peste cap.

tipuri de calatori

Gardienii

Gardienii nu sunt niciodata prezenti cand indragostitul doarme pe bara, cand uriasul acela iti produce traumatisme cranio-cerebrale minore cu ghiozdanul lui, cand un cocalar are chef de conversatie cu tine sau cand suporterii sperie batranele. Sunt prea ocupati cu telefoanele mobile sau cu aruncatul cu privirea dupa gagicile in colanti care isi plimba fesele prin vagoane.

metrou

Sursa foto: roligion.comgoodreads.comonedirectionimagiesdirectioneradventureswithgastroparesis.com.

S-ar putea să-ți placă și...